Comunicarea cu mine însumi I

Consultanţă în afaceri şi management

Comunicarea cu mine însumi I

17/05/2014 Comunicare Cunoastere de sine Managementul energiei proprii 0

 Comunicarea cu mine însumi  I – conştientizarea stadiului

De mici am învăţat să comunicăm mai întâi cu corpul nostru,  apoi cu cei din jur,  apoi cu natura. Unii am uitat să mai fim aproape de ea. Mai târziu, am comunicat cu colegii de grădiniţă,  cu cei de şcoală, de facultate,  de serviciu,  cu profesorii  şi mentorii noştrii, cu societatea în general.

Am trecut la o etapă şi mai complexă şi mai subtilă de comunicare când ne-am facut prieteni si cea mai importantă, când am întâlnit  persoana aleasă de soţ/sotie.

Când am devenit antreprenori am înţeles şi mai multe despre importanţa comunicării cu clienţii, cu furnizorii, cu colaboratorii şi mai ales cum să facem o bună comunicare organizaţională.

În dezvoltarea comunicării, aceste trepte sunt urcate de  mai toţi cei care se află în postura de întreprinzători (liberi profesionişti, proprietari de firme, investitori).

Eu abia acum,  când sunt la pensie,  am înţeles în profunzime,  că orice fel de comunicare a noastră cu exteriorul are ca bază comunicarea cu noi înşine şi că toate treptele legate de perioadele de viaţă, de circumstanţele  prin care trecem,  ne face să conştientizăm  importanţa capitală a acesteia pentru împlinirea noastră.

Acest lucru  m-a bucurat nespus de mult pentru că mi s-a redus  aria de căutare  şi munca de  a eficientiza şi îmbunătăţi comunicarea mea cu mine, pentru a mă bucura de rezultate frumoase şi benefice, spre final de viaţă.

Aşa că, am ales să mă centrez pe comunicarea cu mine,  pentru ca să mă cunosc,  să mă înţeleg,  să mă iubesc,  să-mi permit să fiu eu însumi, cea care chiar sunt! Să mă simt împlinită în această viaţă.

Am ales:

-să fiu eu însumi, nu ceea ce doreau părinţii, soţul/ iubitul,  şeful, copiii, familia, prietenii, societatea, etc.

– să fiu eu însumi, nu sclavul părerii altora despre mine.

– să descopăr cine sunt EU, ce mă împlineşte cu adevărat.

Este un drum făcut, pentru mine mai lung ca să accept, să înţeleg şi să încep să mă port ca şi cum eu sunt cea mai importantă persoană din viaţa mea,  mereu, în orice clipă!

Nu mi-a  fost uşor să accept şi să înţeleg că eu sunt responsabilă 95% de tot ce mi se întâmplă pe toate planurile şi 100% de cum aleg să răspund la ce mi se întâmplă.

Greu am înţeles că toţi oamenii întâlniţi, toate situaţiile care m-au necăjit erau generate de fapt de mine, de anume lucruri care existau în mine, dar pe care nu le acceptam. Erau oglinzi care îmi arătau acele părţi şi eu mă supăram, în loc să le şterg ca să văd mai bine.

Am crescut sub imperiul lui TREBUIE, în care dacă făceai ce trebuie era bine, aveai succes, prieteni,  altfel era rău, adică gustai eşecul,  ţi se părea că ai duşmani. Educaţia noastră în familie şi societate a fost ţintită  spre a fii în slujba altora(robi), munca pe primul loc, aprecierea să vină de la alţii, autoaprecierea , plăcerea şi împlinirea proprie nu prea avea loc.

Când am ajuns în ţara lui ALEG, am văzut că nu există bine sau rău,  ci  doar lecţii de viaţă, care înţelese, mă ajută să ies din sclavia fricilor şi să intru în lumea iubirii,  dobândind trepte de libertate pentru a deveni eu  însumi.

Ajunsă aici, m-am hotărât că merită să plătesc preţul ca să fac drumul ce mă duce la cea mai bună variantă a mea, în toate.  Ştiu, acest drum o să-l fac până în ultima clipă de viaţă, aşa că am luat-o încet.

Am ales să fac acest drum pe etape:

În prima parte a lui  să observ, să conştientizez cum comunic cu mine şi să evaluez, cinstit, fără menajamente, cum vorbesc cu mine, ce atitudine am faţă de mine, gradul de încredere şi respect, de grijă faţă de mine, adică să văd clar plusurile şi minusurile.

În general, capacitatea de auto-observaţie depinde de gradul de a vedea detaliile,  de a te muta obiectiv în exteriorul tău, simultan cu mişcarea ta în lume.  E ca şi cum te-ai uita mereu în oglindă. Esenţial este să trăieşti în prezent, să nu laşi gândurile să hoinărească în trecut sau în viitor, ca să-ţi consume energia inutil şi să uiţi de tine.

Este mai greu decât se crede să nu uiţi de tine!

Auto-observarea mai depinde mult de a te vedea fără a te judeca. Acest lucru a fost şi îmi este încă dificil, pentru că în imperiul lui TREBUIE am învăţat autocritica cea mai aspră, la fel ca şi lecţia perfecţionismului.

Am prins curaj când am înţeles că auto-observaţia, ca orice capacitate se învaţă, prin repetiţie conştientă, dacă ştii să faci din motivaţie şi disciplină, prietenii tăi constanţi de drum.

Prima etapă a drumului de  a fii eu însumi,  o consider  finalizată cu o autoanaliza diagnostic a stadiului de start.

În a doua etapă  a drumului încep vindecarea modului defectuos de comunicare cu mine, iar în a treia etapă trec la găsirea de căi, metode, tehnici prin care pot să devin cea mai bună variantă a mea cu resursele de care mai dispun sau pe care le pot obţine. Această ultimă etapă a drumului este dată de o comunicarea  profundă şi benefică cu mine însumi, în care încep să se vadă roadele  aşteptate, adică să:

  1. îmi trăiesc viaţa  în PREZENT – aici şi  acum, în Echilibru,  Armonie şi Pace interioară,
  2. îmi trăiesc viaţa  în prosperitate în  toate domeniile,
  3. mă bucur de sănătatea şi energia necesară creaţiilor mele.

Când m-am uitat la mine, adică m-am observat, la o prima vedere, ce am constatat ?

Că  sunt foarte exigentă cu mine,  mă judec aspru,  uneori sunt nemulţumită de mine, mă simt neiubită, apreciată insuficient, amân lucrurile care-mi sunt plăcute, benefice, ca si cum nu le-aş merita, cer preţ mic pentru serviciile mele,  nu am economii, intâi iau în seamă cerinţele, dorinţele altora, eu sunt mai la final de listă, sau deloc, mă suprasolicit (lipsă de somn, ritm neadecvat, mese prescurtate) accept întreruperi, solicitări cu termene foarte strânse, rareori  refuz o cerere,  mi-e greu să cer ajutor,  ţin să fac orice lucru cât mai bine şi mă preocup de îmbunătăţirea lui chiar dacă nu mi se cere şi multe altele.

Când am scris această listă am avut un moment critic, căci mi-am dat seama cât m-am nedreptăţit. Nu ştiam de unde să încep. Am simţit că primul lucru pe care l-am de făcut este să-mi cer iertare de la mine pentru asprimea cu care m-am tratat şi cu gingăşie şi răbdare să mă accept.

M-am hotărât să fac o listă mai structurată pe planuri (mental, emoţional, energetic şi fizic), cu tot ce observ la mine.

Munca psihologică de auto-observare cere un efort deosebit de concentrare şi continuitate. Mi-a fost de folos un carneţel mic în care-mi notam constatările imediat, iar seara căutam să înţeleg cauzele.

Primul câştig a fost că am vorbit mult mai puţin şi am redus şi timpul consumat la telefon.

Al doilea câştig a fost că am conştientizat când gândurile mele  lucrau în grădina altuia, când emiteam critici sau sfaturi, chiar dacă ele nu erau rostite, când nu eram în prezent.

După aproape o lună aveam o listă structurată de gânduri, vorbe şi fapte, pe care le-am numit evaluare iniţială şi o mică experienţă de autoobservare scrisă.

  Acum sunt  mulţumită – startul meu este definit!

 Draga mea cititoare, dragul meu cititor, dacă în lista ta de auto-observare ai şi tu  constatări  similare,  poate te interesează să ştii cum  mi-am planificat munca ca să le vin de hac.

             Sunt bucuroasă să aflu cum comunici tu cu tine şi cum iţi propui să te înţelegi mai bine pentru împlinirea ta. Experienţa ta împărtăşită poate fi un ajutor pentru toţi cei ce  ne străduim să fim noi înşine.

           În articolul următor îţi povestesc despre paşii pe care-i fac eu pe drumul ales de mine şi mi-ar fi de folos un observator echilibrat.

Îţi multumesc că ai citit până la final, articolul meu. Felicitări ca duci până la capăt ce începi!

      Cu drag şi preţuire,

Alexandra Rozalia Maria POP